Acul în carul cu fân #4

Tocmai a nins pentru prima oară pe iarna asta, ceea ce m-a binedispus, dar în același timp m-a îngrijorat pentru că acum două zile erau 10 grade și mi-a adus aminte că există o mișcare numită voluntary human extinction movement și probabil toți am aderat la ea de când cu dezastrul climatic. Nu știu ce impact au sticlele duse la reciclat, dar nu cred că există preț destul de mare pentru ierni cu zăpadă și poate vă ajută kit-ul ăsta cu sfaturi pentru începătorii în ale sustenabilității. Ca să îndulcim perioada asta cu zăpadă și aer mai curat în București, v-am pregătit câteva recomandări ușoare și distractive, de citit, de mâncat, de ieșit, de văzut și de încercat și aștept să-mi spuneți ce mici comori ați descoperit voi săptămâna asta.


Aglaja Veteranyi la teatru

Prima carte citită de mine în februarie e ultima carte a Agljei Veteranyi, Raftul cu ultimele suflări. Când o citesc pe Aglaja, mi se pare că vorbește cu mine prin vocea unei fetițe curioase, încruntate și care duce în suflet niște tristeți grele cât pietrele de moară, puse acolo de cei pe care-i iubește cel mai mult, dar care găsește puterea să se joace cu lumea.

Anul trecut am văzut interpretarea dramatică a De ce fierbe copilul în mămăligă - nu cea a lui Radu Afrim, ci a Danei Paraschiv, făcută ca un one woman show, monolog copilăresc, greu și simpatic care reușește să păstreze intactă vocea autoarei și rămâne în mintea ta mult timp după, ba chiar ajungi să gândești cu cuvintele ei. Se joacă iar pe 9 aprilie la POINT și biletele s-au pus deja în vânzare. Eu zic să nu ezitați, o să vă cucerească chiar dacă n-ați citit cartea.

Și Ștefan Lupu are o piesă făcută după cele două cărți, se numește Aglaja și se joacă la Teatrul Mic pe 22 martie, găsiți deja bilete aici. N-am văzut-o încă și abia aștept să văd cum se compară cu celelalte piese inspirate de femeia asta magică. Dacă ajungeți la vreuna, să-mi spuneți cum vi s-a părut și dacă nu v-a plăcut, vă plătesc eu biletul.



Mai american decât un hamburger

Plăcerea mea vinovată de zilele astea e să mă uit la reclame pentru super bowl pentru care companiile plătesc vreo 5 milioane de dolari (pentru 30 de secunde de difuzare), așa că sunt over the top, ca să merite. Deși mi se pare absurdă și deplorabilă goana asta nebună de a ne convinge să consumăm cât mai mult, tot m-au amuzat. Am făcut și un top 10 cu preferatele mele și aștept să-mi spuneți care v-au plăcut vouă și la ce ați face reclamă dacă ați avea câteva milioane de dolari de aruncat. Trump și-a făcut lui însuși.



Ce mai mâncăm?

Secretul mâncărurilor bune sunt ingredientele proaspete, guastoase, de bună calitate. Iarna nu sunt în sezon legumele, fructele sau condimentele autohtone, dar din fericire e sezonul citricelor! Dacă aveți nevoie de inspirație pentru cum să le integrați în mâncare și nu doar să le devorați goale la orice oră, Mark Bittman a pregătit cinci rețele ușoare și gustoase care folosesc citrice. Trei dintre ele le găsiți pe heated și includ: măsline marinate, vită cu portocale și salată de citrice. În plus, mai avem și pui saute cu suc de lime și un desert lejer cules din newsletter:

Halve a grapefruit and run a serrated knife around the inside rim of each half. Sprinkle the cut sides with brown sugar, and top with a few dots of butter. Broil until the sugar caramelises, 2 to 5 minutes, depending on your broiler.

Dacă nu aveți chef de gătit, vă recomand niște mâncare indiană la un preț foarte accesibil care pe mine m-a cucerit iremediabil și care a ajuns și pe lista pretențioșilor de la Gault Millau. O găsiți în București, la Karishma.

Din ce-am încercat și mi-a plăcut, vă recomand la aperitiv samosa vegetariană sau Tandoori Aloo, la felul principal Daal Karishma sau Daal Tarka cu pâinică Naan (cu usturoi, cum altfel?!) sau un platou vegetarian ca să încercați de toate, iar de băut un Lassi sărat. Am încercat și vreo două preparate cu pui, dar cele vegetariene sunt mult mai aromate și au gust mai intens. Desertul însă, lasă de dorit, mai bine vă luați două aperitive în loc, nu pierdeți nimic (decât dacă sunteți fani mango).

Deși mâncărea iute e printre preferatele mele, eu mi-am luat mediu picant și a fost mai mult decât suficient, așa că dacă nu sunteți prieteni cu picanteriile, ar fi bine să cereți ușor picant sau să dublați porția de Lassi. Iar pentru iubitorii de foc, au și opțiunea de foarte iute. În aceeași temă, un infografic care ne explică de ce ne place mâncare picantă.



La ce ne mai uităm?

V-ați gândit vreodată cum ar fi dacă părinții voștri și-ar descoperi astăzi pasiunea din copilărie și și-ar da demisia ca să devină pictori sau chitariști? I-ați încuraja? Ați crede că au șanse să aibă succes? Un exercițiu amuzant de imaginație pe care îl regăsiți și în Snare, un short film de 13 minute, în care un tată și un fiu descoperă că au aceeași pasiune.


Pentru filme mai, lungi vă recomand Uncut Gems, care a făcut vâlvă și a supărat niște oameni că nu a primit nicio nominalizare la Oscarurile de anul ăsta. E o psihoză ce te ține pe ghimpi în timp ce Adam Sandler, care joacă un dealer de bijuterii, dependent de pariuri sportive, agitat și guraliv (un rol neașteptat, ce sparge tiparul filmelor cu Adam Sandler, ba mie îmi amintește un pic de Al Pacino), face pariuri cu viața. Filmul e foarte dinamic, chiar dacă acțiunea nu e prea interesantă, o să te enerveze și o să te umple de anxietate, iar în toată nebunia asta, nu poți decât să te îngrijorezi pentru Howard (Adam Sandler) în timp ce ai vrea să-i spargă cineva mufa ca să-l trezească la realitate. În spatele goanei după îmbogățire sunt câteva metafore interesante, precum legătura dintre cristal-univers-corp uman.

Dialogul e la fel de haotic ca tot ce se întâmplă în filmul ăsta, toată lumea vorbește peste toată lumea, întrerupe, nu ascultă, doar spune ce are de spus.

O surpriză neașteptată, chiar dacă l-aș cataloga ca fiind opusul unui film entertaining. 8.5/10


Pe 31 ianuarie a apărut ultima parte a ultimului sezon din BoJack Horseman și mi-a frânt inima. Dacă nu l-ați văzut încă, nu lăsați formatul de animalism magic să vă descurajeze, e o comedie tragică în care sunt explorate toate subiectele dificile, dar și cele ușoare din viața fiecăruia: de la dependența de alcool sau droguri, relația dificilă cu părinții, greutățile pe care le avem în a fi sinceri cu noi, așteptările nerealiste de la noi și de la ceilalți, goana după fericire, cum ne facem și cum pierdem prieteni, cum ne revenim după fiecare lovitură pe care ne-o dă viața, cum să acceptăm că avem nevoie de ajutor și cum să-l cerem.

Toate personajele sunt veridice, sincere, cresc pe parcursul showului, sunt caricaturale și vorbesc cu tine în moduri în care nu te aștepți de la un om pe jumătate cal, care totuși nu e centaur. Să nu mai spun că abundă de umor la fiecare frază, de referințe din cultura pop și, pe lângă criza existențială pe care ți-o dă, e foarte wholesome.

Poate vă convinge momentul meu preferat.

Voi la ce vă mai uitați zilele astea?



Dragă eu,

Cred că auto-correctul începe să salveze modul în care scriem, pentru că nu mai avem nevoie de prescurtări precum cmf ms pnm ca să economisim timp de tastat, cuvintele întregi sunt la doar un tap distanță. Dar în același timp începem să pierdem controlul asupra cuvintelor și dacă ar fi să scriem la liber, fără auto-complete, auto-correct și grammar-check, probabil am avea zeci de greșeli gramaticale. Toată realizarea asta m-a făcut nostalgică după școala generală când ne trimiteam scrisori și bilețele și am căutat un pen pal. N-am găsit, dar dacă vreți să primiți o scrisoare reală, pe hârtie, Letter monster vă scrie ceva special pentru voi. Și dacă nu vă place de el, puteți să vă scrieți voi înșivă.

Voi când ați trimis ultima dată o scrisoare?

În loc de magneți de frigider mie îmi place să cumpăr cărți poștale pentru prieteni (și de multe ori mie) când mă plimb prin lume.



Cum să oprim timpul

Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât ni se pare că timpul merge din ce în ce mai repede și continuă să accelereze pe zi ce trece. Asta e din cauza creierului, care vrea să fie foarte eficient, să salveze cât de multă energie poate (în loc s-o ia din grăsimea de pe burtică) și să termine totul cât mai rapid. Și cu cât facem mai des un lucru, cu atât devenim mai buni la a-l face mai repede, iar asta ne afectează percepția timpului - îl face să treacă din ce în ce mai repede. Din fericire, există o modalitate testată și foarte simplă prin care să oprim asta: să încercăm lucruri noi. De la a ne pune ceasul pe mâna cealaltă, a ne spăla pe dinți cu mâna nedominantă sau a ne apuca de un hobby nou, tot ce e imprevizibil face creierul să consume mai multă energie și să perceapă acțiunile ca durând foarte mult (pentru că nu mai poate folosi scurtături). În video-ul ăsta mișto de 4 minute găsiți mai multe explicații pentru de ce ni se întâmplă asta, cum percepe creierul timpul și cum putem să-l încetinim. Și pentru cei care se întreabă unde să mai strecoare încă ceva în programul lor deja plin, poate vă ajută The Atlantic cu articolul Why you have no time.



Cum ajungem acasă

Yangkun Shi e un tânăr fotograf din China care a fost plecat să studieze în Londra, iar când s-a întors, și-a dat seama că locul de baștină s-a schimbat foarte mult, ceea ce i-a trezit o nostlagie neîmpăcată după acel acasă de demult. Sentimentul ăsta l-a inspirat să creeze proiectul fotografic Solastalgia, în care încearcă să surpindă acest homesickness:

Unable to derive comfort from my home environment due to these changes, I redefined my emotional responses to the homeland that has changed. The homeland is becoming a place both hyper real and metaphorical, familiar yet unknown.

M-a pus pe gânduri și m-a făcut să mă întreb dacă nu am vedea orice schimbare ca fiind negativă (chiar dacă e pozitivă pentru comunitate), atâta timp cât alterează imaginea idilică pe care o avem referitoare la locul copilăriei.



Mulțumesc că mă citiți, aștept să-mi scrieți și voi recomandările voastre, și până data viitoare vă las cu bomboana asta de mâță, să vă țină de cald:



Acul în carul cu fân e o serie în care încerc să surprind căutări și găsiri de răspunsuri pentru momente din viață prin care trecem cu toții, fiecare în felul lui. O dată la două săptămâni pun laolaltă câteva lucruri care m-au pus pe gânduri, m-au enervat mișto, m-au încălzit sau m-au plesnit și le trântesc aici. Dacă sunteți și voi în căutarea acului în carul cu fân, vă puteți abona la newsletter și îl căutăm împreună.

©2019 by n cuvinte pe minut.